Mijlocașul echipei Steaua, Cosmin Matei, a semnat un contract valabil cinci ani cu gruparea Astra Ploiești, informează, marți, site-ul oficial al clubului prahovean, conform Mediafax.
ProSport a anunțat transferul mijlocașului stelist la Astra încă de pe 20 mai, iar mutarea a fost amânată din cauza reticienței jucătorului de a semna cu gruparea prahoveană.
„Încă un tânăr fotbalist de mare talent, aflat în atenția selecționerilor loturilor naționale, a fost achiziționat de FC Astra. Este vorba despre mijlocașul Cosmin Matei, care a semnat – după cum confirmă președintele executiv Petre Buduru – un contract pe 5 ani„, menționează sursa citată.
În vârstă de 19 ani, Cosmin Matei este al treilea jucător transferat de Astra Ploiești în această vară, după portughezul Bruno Miguel Moreira De Sousa și slovacul Michal Kubala.
Cezar Lungu nu mai pleacă la Astra
Cu toate că șefii de la Steaua și Astra Ploiești s-au înțeles încă de acum câteva săptămâni pentru transferul lui Cezar Lungu la formația prahoveană, în cele din urmă tranzacția a picat. Portarul stelist nu s-a înțeles cu oficialii ploieșteni asupra salariului pe care avea să-l primească anual, astfel că acesta a preferat să rămână în continuare la formația din Ghencea. O soartă asemănătoare va avea și Laurențiu Marinescu, cel care a spus și el „pas” ofertei venite din partea lui Ioan Niculae.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER